Christian Tour. Povestea unei experienţe

Tamaño: px
Comenzar la demostración a partir de la página:

Download "Christian Tour. Povestea unei experienţe"

Transcripción

1 Christian Tour Povestea unei experienţe

2 Orice poveste are un început Totul a început acum mai bine de 15 ani, când împreună cu alţi entuziaşti am început explorarea munţilor României. Am descoperit sentimentul de libertate pe care ţi-l dă fiecare loc nou în care ajungi şi bucuria evadării din agitaţia urbană. Trei ani mai târziu, Şcoala de Ghizi Montani Christian Adventure a fost înfiinţată. Doream ca aceste experienţe minunate să devină accesibile cât mai multor persoane. După succesul pe care l-a avut şcoala, în mod firesc, pasul următor presupunea ieşirea în afara graniţelor României. Astfel, în 1997 se deschidea agenţia de turism Christian Tour. Pentru că filozofia din spatele nou înfiinţatei agenţii pornea de la aceleaşi valori, a fost ales ca logo un simbol care să amintească de momentele speciale de la început: Sfinxul din Bucegi. În ultimii ani, datorită echipei excelente de profesionişti în turism şi a forţei economice care stau în spatele companiei, a devenit unul dintre cele mai importante semne ale pieţei turistice româneşti. Activitatea pe care o desfăşurăm este una dintre cele mai frumoase din lume: ne îndrumăm clienţii spre destinaţii de vis! Ambiţia noastră este să facem oamenii fericiţi. Şi numai dacă clienţii noştri sunt complet satisfăcuţi, suntem şi noi mulţumiţi. Pentru mai mult de de turişti în fiecare an, ne străduim să transformăm vacanţa în cea mai specială perioadă a anului, în care să experimenteze momente plăcute şi să fie răsfăţaţi cu cele mai bune servicii posibile. Ideile noi şi vizionare în conceperea produselor, perfecţionarea continuă a serviciilor şi tehnologia de ultimă oră sunt necesare pentru a furniza clienţilor eficienţa, rapiditatea şi calitatea pe care o pretind în ziua de azi. Bine aţi venit în lumea Christian Tour! Cristian Pandel General Manager Cristian Pandel, General Manager Christian Tour. 3

3 Privim înapoi cu mândrie 1997 Cristian Pandel înfiinţează S.C. Christian 76 Tour S.R.L. şi obţine licenţa de turism. Agenţia de turism Christian Tour îşi începe activitatea, într-un spaţiu închiriat de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu Christian Tour se mută într-un sediu mai spaţios, cu vitrine, tot pe Bulevardul Kogălniceanu. Ulterior spaţiul devine proprietatea companiei. Tot în 2001, este obţinută licenţa de turism touroperatore, care permite agenţiei să creeze primele pachete turistice proprii. Sunt semnate primele contracte pe extern şi încep tururile europene Este deschisă a doua filială, în zona Pieţei Romane, pe Strada Mihai Eminescu. Porneşte primul charter de autocar, cu detinaţia Grecia Extinderea activităţii determină creşterea numărului de angajaţi şi mutarea departamentelor rezervări şi contabilitate într-un spaţiu generos, în care să poată fi desfăşurate eficient activităţile de back office Se deschide al treilea birou în centrul capitalei, pe Bulevardul Naţiunile Unite, nr Se decide extinderea companiei la nivel naţional. Pe lângă alte două noi puncte de lucru în Bucureşti (Ştefan cel Mare şi City Mall), se deschid birourile din Timişoara şi Cluj-Napoca. Se înregistrează o creştere de 100% faţă de anul anterior, iar Christian Tour devine unul dintre principalii tour operatori care derulează chartere de autocar şi de avion de pe piaţa românească. Tot acum, Christian Tour îşi revizuieşte imaginea printrun proces de rebranding curajos şi modern de angajaţi, de turişti pentru anul în curs şi o cifră de vânzări de 15 milioane de euro. Dezvoltarea activităţii impune mutarea tuturor departamentele back office într-un sediu nou, ultramodern, în centrul Bucureştiului - Opera Center, zona Eroilor. Christian Tour continuă strategia de extindere naţională şi planifică deschiderea unor noi locaţii în anul următor Christian tour opereaza propriile plecari saptamanale pentru Bodrum, Kusadasi, Marmaris si Anthalya In 2010 au decis sa-si petreaca vacanta alaturi de noi de turisti. Mai mult cu decat in 2009 si cu aproximativ decat in este anul in care Christian Tour a inaugurat Departamentul Corporate. Aceasta nou infiintata divizie propune o gama variata si cuprinzatoare de servicii specializate, care se adreseaza direct companiilor Christian Tour este membru fondator al Memento Holidays, cel mai mare grup turistic prezent pe piata din Romania. Se lanseaza ca destinatie noua Muntenegru si sistem de rezervari online pentru agentiile de turism din retea Compania are un sediu nou. Acesta se afla in centrul istoric al Capitalei, in cladirea de pe strada Smardan, de la numarul 7, proprietate a grupului. Aici va functiona primul Travel Concept Store din Romania. 5

4 Din 1997, anul înfiinţării companiei, Christian Tour s-a dezvoltat într-una dintre cele mai mari agenţii tour operatoare din România. În aceşti ani, o uriaşă cantitate de know-how şi experienţă a fost acumulată, iar brandul Christian Tour şi-a întărit sistematic poziţia pe piaţa turistică. Astăzi acoperim toate segmentele turismului organizat, de la vacanţe individuale la călătorii de grup, city break-uri, team building-uri, incentives şi evenimente, transport şi ticketing. Ne bucurăm de încrederea a peste 800 de agenţii partenere şi organizăm vacanţe pentru un număr de peste de turişti în fiecare an. Formula noastră de succes este furnizarea de servicii de calitate la cel mai bun preţ posibil. Acest lucru este posibil datorită puterii noastre de achiziţie, pe baza căreia obţinem importante discount-uri de cantitate de la furnizori si tehnologiei avansate, care ne permite să operăm cu volume mari într-un mod rapid şi precis. Toate pachetele turistice pe care le concepem reflectă aceeaşi filozofie: să ofere clienţilor cea mai bună vacanţă posibilă pentru preţul plătit. 7

5 Halkidiki Olympus Riviera Thassos Crete Corfu Kos Memento Holidays Membru fondator al celui mai mare grup de turism din Romania Ţările din reţeaua Memento Holidays București Creta Perioadă de operare: 4 iun. 24 sept. Zi de operare: luni Cursa Numărul cursei Orar de zbor OTP HER A :15 19:00 HER OTP A :30 16:15 Christian Tour este membru fondator al Memento Holidays, cel mai mare grup turistic prezent pe piaţa din România. Memento Holidays a fost creat în vara anului 2011, iar membrii săi sunt agenţii de turism din 7 ţări europene, care au decis să abordeze piaţa sub același nume. Deși brandul este nou, sub umbrela lui se găsesc numai agenţii cu experienţă îndelungată pe pieţele naţionale și cu o situaţie financiară foarte solidă. după un standard care odată stabilit nu mai face obiectul niciunei negocieri sau derogări ulterioare. Ca urmare, turiștii oricărei companii membri a Memento Holidays care ajung într-o ţară în care grupul este prezent, sunt primiţi de o agenţie parteneră care se va ocupa de cazări, de organizarea excursiilor opţionale, de transferuri și de toate acele aspecte care trebuie bifate pentru ca vacanţa să fie într-adevăr perfectă. Spania Italia Grecia România Bulgaria București Larnaca Turcia (Cipru) Perioadă de operare: 16 iun. 8 sept. Zi de operare: sâmbătă Cursa Numărul cursei Orar de zbor BBU LCA JOR :00 09:45 LCA BBU JOR 138 Cipru10:30 12:45 Criteriul care a stat la temelia acestei asocieri a fost viziunea comună asupra turismului. Toate companiile din grup cred în posibilitatea de a oferi mai multă valoare pentru același preţ, cred în sinceritate faţă de turist și știu că cele mai importante aspecte, cele care transformă o simplă agenţie de turism într-o companie de încredere, sunt stabilitatea și serviciile de calitate. Raţiunea care justifică existenţa acestei asociaţii este mulţumirea turistului. Astfel, fiecare membru al grupului asigură pentru clienţii celorlate agenţii asociate tot pachetul de servicii de incoming. Aceste operaţiuni sunt făcute Pentru a facilita relaţia cu alţi tur operatori, Memento Holidays STANDARDE va avea și sedii proprii. Primele astfel de birouri au fost înfiinţate în Antalya, în Palma de Mallorca, pe Costa Dorada, pe Costa del Sol, în Malaga și în Grecia, pe Riviera Olimpului memento și în Halkdiki. holidays Logoul Logoul Memento Holidays este format din două elemente: unul tipografic (logotipul) şi altul ilustrativ (calul care priveşte înapoi). Aceste două elemente se află într-o relație strânsă şi sunt menite să formeze în mintea privitorului o singură imagine logoul Memento Holidays. De aceea poziția şi dimensiunea unuia față de celălalt nu vor fi schimbate niciodată. Totodată, singurele variante cromatice în care pot apărea elementele logoului sunt prezentate aici: c 23 m 38 y 85 k 0 pantone culorile p zona de siguranță Greece

6 Travel Concept Store Agentia Christian Tour are un sediu nou ce se afla in centrul istoric al Capitalei, în clădirea de pe strada Smârdan, de la numărul 7, proprietate a grupului. Aici va funcţiona primul Travel Concept Store din Romania. Și pentru că vrem ca oaspeţii noștri să se simtă la fel de bine ca și în vacanţă, terasa exterioară a acestuia va fi amenajată diferit de la o lună la alta. Designul interior va fi o surpriză plăcută în peisajul bucureștean. Localizat la parterul clădirii Christian Tour din Str. Smârdan, primul Travel Concept Store din România este o locație unde vei putea testa atmosfera de vacanță înainte de a pleca în vacanța propriu-zisă. Fie ca vei alege sa bei un pahar de vin în avion privind pe hublou către nori și relaxandu-te în scaunele originale sau că vei savura mâncărurile cu specific local pe terasa, la Travel Concept Store vei putea experimenta fiecare etapă a vacanței înainte de a ajunge acolo. Food Travel GREEK F ish Taver n Restaurant 11

7 Servicii complete de la o singură sursă Christian Tour este capabil să ofere o gamă diversă si cuprinzătoare de servicii turistice: pachete turistice pentru individuali şi grupuri leisure, city break-uri, evenimente, team building-uri şi incentives, transport autocar şi rezervări bilete de avion. Partenerii şi clienţii noştri beneficiază de servicii competente şi de încredere de la o singură sursă, economisind timp şi energie şi având garanţia că totul se va desfăşura cu maximă eficienţă. Pot conta pe calitate, ingeniozitate şi preţuri competitive. Organizăm şi operăm servicii turistice pe tot cuprinsul Europei, India, Nordul Africii şi bineînţeles în toată ţara. În decursul timpului ne-am specializat pe destinaţii precum Grecia, Turcia, Croaţia, Bulgaria, Cipru, Austria şi India. Am dezvoltat parteneriate puternice în destinaţiile pe care le propunem, iar astăzi, datorită puterii de achiziţie de care dispunem, avem capacitatea de a negocia tarife deosebit de avantajoase de care beneficiază în final clienţii Christian Tour. Pentru a fii siguri că se ridică la înălţimea standardelor, personalul nostru experimentează personal fiecare itinerariu şi verifică toate locaţiile recomandate. Turism leisure Turismul leisure este cel mai puternic segment al companiei noastre. Proiectăm produse turistice şi le distribuim prin variate căi de distribuţie: propriile agenţii de turism, agenţii de turism partenere şi Internet. Christian Tour operează într-un număr mare de destinaţii, atât în afara ţării, cât şi în România, oferind o varietate de vacanţe pentru toate preferinţele şi bugetele. Ne străduim să furnizăm în mod continuu produse captivante şi inovatoare. Servicii Incoming În ultimii ani am dezvoltat cu success departamentul incoming, oferind servicii turistice complete în România de la transport de clasă, transferuri, cazare, city break-uri, excursii şi tururi la pachete personalizate, croite după dorinţa fiecărui client. Datorită vastei experienţe locale şi flexibilităţii, putem furniza orice aranjament turistic pe teritoriul României. Team building şi incentives Christian Tour dispune de locaţiile, activităţile, experienţa şi creativitatea necesare pentru conceperea şi organizarea cu succes a acestor programe, fie că sunt în scopul de a sărbători şi recompensa succesele angajaţilor sau pentru a creşte gradul de coeziune al echipei. În decusul a 12 ani, am ghidat mii de persoane de toate vârstele şi nivelurile de îndemânare, în diverse activităţi de team building şi incentives, care nu sunt numai distractive, dar implică şi originalitate şi aventură. Programele sunt profund interactive, complexe, adaptabile şi se pot desfăşura în diverse locaţii, în ţară sau în afara ţării. Ele pot fi ajustate în funcţie de cerinţele individuale şi de cultura fiecărei companii. Analizăm nevoile clienţilor noştri şi propunem programe personalizate, în concordanţă cu mărimea grupului, buget, obiective şi activităţi planificate. 13

8 Evenimente Echipa noastră are abilitatea de a planifica şi organiza în cel mai mic detaliu evenimente precum seminarii, şedinţe, conferinţe, prezentări de produs, aniversări şi festivităţi. Acţiunile pot fi organizate pentru orice număr de participanţi şi pentru orice buget, Christian Tour ocupându-se de tot ce este necesar pentru desfăşurarea cu succes a evenimentului: transport, cazare, masă, dotări, divertisment, activităţi şi orice alte servicii necesare. Rezervări bilete de avion Departamentul de ticketing Christian Tour stă la dispoziţia celor care doresc să salveze timp şi energie şi să se bucure de avantajele transportului aerian. O echipă de profesionişti cu mulţi ani de experienţă în acest department, răspund cu promptitudine solicitărilor şi propun întotdeauna varianta cea mai potrivită pentru a satisface nevoile clienţilor: orar de zbor adecvat, conexiuni aeriene cât mai puţine, cele mai bune tarife disponibile. Transport de clasă Este important pentru noi ca opţiunea de transport a clienţilor să garanteze siguranţă, confort, convenabilitate şi punctualitate. Datorită viziunii de a oferi servicii de înaltă calitate în domeniul transportului turistic, operăm cu autocare proprii şi lucrăm în parteneriat cu companii aeriene de renume. Christian Tour deţine cea mai modernă flotă de autocare şi microbuze din industria turistică. Sigure, echipate cu tehnologie de ultimă oră, oferind standarde ridicate de lux şi confort. Cu finisaje de calitate superioară şi design deosebit, vehiculele noastre sunt proiectate să răsfeţe toţi pasagerii. În sezonul de vară şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru a oferi pachete turistice de calitate la preţuri convenabile, Christian Tour operează propriile zboruri charter spre diverse destinaţii de vacanţă şi de la mai multe aeroporturi din ţară. Printre acestea, în fiecare an se numără Creta, Corfu, Zakynthos, Cipru, Kusadasi, Antalya şi Bodrum. 15

9 Servicii corporate Acest departament propune o gamă variată și cuprinzătoare de servicii adresate direct firmelor. Suntem gata să oferim soluţii de călătorie inovative și perfect adaptate nevoilor companiei tale. În calitatea de client al nostru vei putea beneficia de servicii competente și de încredere de la o singură sursă. Astfel, vei putea economisi timp și energie și vei avea garanţia că toate aspectele care au legătură cu nevoile de călătorie ale companiei vor fi rezolvate cu maximum de eficienţă. Într-o perioadă dificilă în care este nevoie de un management ferm pentru a ţine costurile sub control, departamenul Corporate al companiei noastre își propune să devină un partener de încredere și un bun consultant în ceea ce privește organizarea tuturor activităţilor de t&e (Travel and Entertainment) ale companiei tale. Bilete de avion; Cazări interne și externe; Organizări de evenimente interne și externe; Organizare de team building-uri; Incentive; Închirieri de autocare; Asigurări medicale. 17

10 Bilete de avion Specialiștii echipei noastre îţi vor găsi cea mai bună soluţie de transport aerian, atât pentru zborurile companiilor de linie cât și pentru cele ale companiilor low cost. Biletul de avion este un produs complex, care reprezintă suma unor variabile precum: destinaţia, compania aeriană, disponibilitatea, perioada de călătorie ș.a.m.d. Departamentul nostru vine în ajutorul turistului cu un pachet de servicii care au ca finalitate orientarea sa prin multitudinea de oferte și găsirea variantei optime de transport aerian. Rezervări online Agenţia noastră îţi pune la dispoziţie platforma de rezervări online cu ajutorul căreia timpul alocat stabilirii coordonatelor călătoriei se scurtează în mod considerabil. Aceasta, împreună cu modulul de căutare al pachetelor dinamice (bilet de avion și cazare) pe care îl vom lansa în curând, te va asista în crearea unui pachet personalizat din miile de variante disponibile. Serviciile noastre se adresează atât clienţilor direcţi, cât și clienţilor corporate, cărora le oferim consiliere, transparenţă și profesionalism, pentru alegerea celei mai bune variante de călătorie. Efortul pe care îl depunem în mod constant este îndreptat către îmbunătăţirea și perfecţionarea serviciilor și către personalizarea ofertelor în funcţie de nevoile fiecărui client. Prin sistemele de rezervare pe care le folosim avem acces la ofertele tuturor companiilor de linie. Iată o premisă care ne permite să fim siguri că specialiștii noștri îţi vor recomanda varianta optimă de zbor, la un preţ competitiv. 19

11 Circuite culturale Vei găsi în oferta noastră weekend break-uri, circuite în care vei vizita cele mai renumite metropole europene, pelerinaje în ţara sfântă și răgazuri de soare și plajă pe frumoasele ţărmuri ale bătrânului continent. Iată avantajele de care vei beneficia în momentul în care vei alege produsele departamentului nostru de circuite Dispunem de un important parc auto propriu și le oferim clienţilor transferuri gratuite garantate, indiferent de numărul minim de turiști pentru circuitele cu autocarul. Transferurile contra cost vor fi efectuate la preţuri modice. În ultimii ani am avut un grad de realizare al programelor prezentate în cataloage de peste 90%, procent care reprezintă un record absolut pentru piaţa de turism românească. Ca urmare a acestui succes ne-am supus cererii și ne-am diversificat programele si am suplimentat numărul de plecări pentru anumite destinaţii. putea avea acces. Astfel, reducerile noastre se pot cumula și pot ajunge până la un cuantum de maxim 20% din valoarea excursiei. Avem reduceri pentru grupuri de peste 6 persoane la programele de autocar și, mai nou, reduceri pentru grupuri de peste 8 persoane pentru programele de avion, apoi avem reduceri pentru clienţii fideli și reduceri pentru ultimele 5 locuri pe lista cu ordinea de îmbarcare în autocar. Majoritatea programelor noastre au un preţ minim garantat în funcţie de numărul nopţilor de cazare, de amplasarea unităţilor hoteliere, de tipul de masă si de excursiile opţionale. Excursiile pe care vi le propunem: Serbia, Croaţia și Muntenegru Polonia, Germania și Cehia Austria și Bavaria Elveţia, Bavaria și Coasta de Azur Italia și Grecia Italia Clasică și Insula Capri Paris Magique Franţa, Belgia și Germania Franţa și Italia Franţa și Benelux Anglia și Benelux Anglia și Franţa Anglia, Scoţia și Irlanda Ţările Nordice Fiorduri Scandinave Scandinavia și Ţările baltice Turcia Fascinaţia Cappadokiei Spania și Costa Brava Spania și Andaluzia Spania și Portugalia Spania, Portugalia și Maroc Oferta noastră este foarte atractivă și din punct de vedere al sistemului de reduceri la care vei 21

12 Sejururi și circuite exotice Divizia noastră de programe exotice este mai bine pregă Tită ca oricând. Alege excursia care ţi se potrivește cel mai bine din viitorul catalog și pregătește-te pentru cea mai specială dintre vacanţe. Aceste excursii sunt preferatele unora dintre cei mai sofisticaţi dintre turiștii noștri. Noi le înţelegem pretenţiile, iar serviciile cu care îi vom trata se vor ridica întotdeauna la înălţimea așteptărilor. Când am construit oferta, am încercat să intuim care este definiţia ta pentru o vacanţă de vis. Drept urmare, programele noastre exotice se împart în două categorii. Sejururile le sunt dedicate celor pentru care vacanţa înseamnă insule exotice, clipe de relaxare pe ţărmul celor mai frumoase plaje din lume, mâncare bună și cocktail-uri rafinate. A doua categorie, circuitele, vine în întâmpinarea celor pentru care concediul înseamnă aventură. Astfel, am pregătit trasee care vor atinge unele dintre cele mai importante orașe ale civilizaţiilor dispărute din America de Sud (aztecii, incașii și maiașii) și circuite prin cele mai frumoase ţări ale Asiei: India, China, Malaezia, Singapore etc. În plus, vei putea opta pentru un periplu larg prin misterioasa Indochina, pentru un circuit al orașelor imperiale din Asia de Sud-Est sau pentru excursii în cele mai vechi ţări ale continentului asiatic: Turkmenistan și Uzbekistan. Circuitele exotice pe care ţi le propunem: Mirifica Tailanda: Bangkok și Pattaya Sri Lanka și India de Sud Maroc: circuitul orașelor imperiale Mexic și Cuba Vietnam, Laos și Cambodgia Periplu sud american: Brazilia, Ama zon, Paraguay, Argentina și Uruguay Asia centrală Paște în Armenia Nopţi albe în Golful Finic China cu misteriosul Tibet China: marele circuit de primavară China: marele circuit de toamnă Singapore, Malaezia și Indonezia Peru și Bolivia India de Nord și Nepal Sejururile exotice propuse: Maldive Mauritius Seychelles Barbados Bahamas Republica Dominicană Antigua Martinica Cuba Brazilia Cancun Tailanda Dubai Bali Malaezia Madagascar 23

13 Senior Voyage Senior Voyage este conceptul graţie căruia cetăţenii de peste 55 de ani* pot beneficia de programe complete pentru a-și petrece vacanţele în perioada sezonului turistic redus (în intervalul octombrie mai) în unele dintre cele mai frumoase ţări ale Europei: Italia, Spania, Cipru, Cehia, Germania, Austria etc., dar și în Israel. Pentru a câștiga loialitatea turiștilor, am creat un sistem de reduceri care gravitează în jurul cardurilor Senior Voyage Club. Modul de obţinere al acestora, precum și regulamentul după care ele funcţionează sunt disponibile la adresa eu. De asemenea, aici vei găsi și programele detaliate ale tuturor excursiilor. Vrem ca acest produs să fie accesibil pentru cât mai multă lume. De aceea grupul de companii care activează sub umbrela Memento Holidays** subvenţionează o parte din costurile călătoriei. Acest fapt transformă produsul Senior Voyage într-o prezenţă unică pe piaţa din Europa, obișnuită până în prezent cu programele standard pentru seniori, subvenţionate de guvernele statelor gazdă. Aventuro Party În sezonul 2012 am lansat un nou produs turistic: Aventuro. Acest brand le este dedicat tuturor celor pentru care cazarea nu este cel mai important aspect al unei vacanţe. Sub numele Aventuro vei găsi unităţi care oferă condiţii bune de cazare la preţuri minime. Cu banii economisiţi vei putea profita de toate celelalte bucurii ale unei vacanţe perfecte. Împreună cu Aventuro vei putea merge în toate destinaţiile operate de Christian Tour. Prin urmare, dacă ești în căutare de excursii low budget, anul acesta te așteptăm alături de noi în Grecia, Cipru, Turcia, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Spania, Italia și Portugalia. Senior Voyage Produsul vedetă al pieţei de turism în anul 2011 Aventuro Noul concept pentru excursiile economice O altă facilitate pe care le-o oferim agenţiilor parte nere este sistemul de rezervări online, special realizat pentru aceste produse. Poate fi găsit la adresa www. seniorvoyage.eu și este accesabil cu datele de logare ale sistemului de rezervări standard Christian Tour. Conceptul li se adresează celor pentru care vacanţa înseamnă nopţi albe și distracţie non stop. Ești tânăr și în căutare de petreceri? Ei bine, vara aceasta suntem alături de tine. Am selecţionat hoteluri Aventuro în cele mai pline de viaţă staţiuni și ne-am făcut temele aflând totul despre variantele de distracţie de aici. Alege unul dintre pachetele Aventuro Party și, alături de cazare, vei primi câteva bonusuri care îţi vor condimenta sejurul cu intrări gratuite în anumite cluburi, băuturi din partea casei, mese rezervate sau reduceri la consumaţie. * Pentru anumite programe am eliminat limita de vârstă. Vizitează pentru detalii. 25

14 Cluburile noastre de vacanță Fiecare știm ce înseamnă o vacanţa perfectă. Știm care sunt serviciile de care ne dorim să avem parte de-a lungul sejurului, care e standardul de lux cu care vrem să fim trataţi sau care e nivelul de zgomot pe care vrem să îl aibă locurile de distracţie din staţiunea în care ne vom caza. Însă în 15 ani de turism, la Christian Tour am învăţat că fiecare dintre turiștii noștri are propria lui viziune atunci când vine vorba despre vacanţa ideală. Vrem să fim agenţia de turism la care vei apela atunci când vei dori să pleci în vacanţă. De aceea, în 2012, am făcut încă un pas spre a veni și mai bine în întâmpinarea dorinţelor tale și am creat cele 4 cluburi pe care le găsești detaliate în paginile care urmează. De acum înainte, indiferent de vârstă sau de lucrurile pe care vei dori să le faci în concediu, îţi va fi mult mai ușor să îţi găsești vacanţa perfectă. Aceste cluburi sunt recomandările noastre pentru fiecare categorie de vacanţă promovată. Ele nu sunt însă strict limitate de încadrarea respectivă. Drept urmare, în funcţie de facilităţile oferite, ele se pot plia oricărui gen de încadrare. Family Club În această categorie vei găsi hoteluri recomandate familiilor cu copii. Toate unităţile de cazare care poartă simbolurile Family Club oferă servicii All Inclusive și o mulţime de alte activităţi destinate atât celor mici cât și părinţilor. În cadrul sau în apropierea fiecărui hotel sau resort din acest club se găsește un parc acvatic sau un parc tematic. Kids Club Pentru cei mici, aceste resorturi reprezintă paradisul terestru. Ajunși aici vor avea acces la programe de animaţie cu o echipă vorbitoare de limbă română, vor putea să se perfecţioneze în sporturi ca înotul sau fotbalul și vor putea să își descopere talentele actoricești. Indiferent de hotelul ales, vei beneficia de servicii All Inclusive. Relax Club Aceasta este alegerea corectă pentru cei care vor să evadeze într-un loc în care cuvintele de ordine sunt confor tul și răsfăţul. Vei avea parte de servicii de calitate, de numeroase variante de relaxare și de posibilităţi nesfârșite dacă vei dori să practici vreun sport. În cadrul acestor hoteluri sau în imediata lor apropiere se găsește un centru spa sau wellness. Aventuro Party Cei care vor opta pentru hotelurile și vilele pe care le-am grupat sub acest concept trebuie să se aștepte la mult zgomot și distracţie până în zori. Toate aceste unităţi de cazare sunt situate în staţiuni aglomerate, cu o viaţă de noapte activă și sunt prezentate în catalog împreună cu diverse baruri și cluburi din apropiere, unde petrecerile ţin până dimineaţa. 27

15 Flota noastră Autocare pe care să te poţi baza și servicii impecabile De la an la an flota noastră se îmbogăţește cu noi autocare și microbuze. Numitorul comun al tuturor mașinilor de care dispunem este perfecta stare de funcţionare. Poţi fi convins că niciunul dintre ele nu te va lăsa la greu. Cu toate acestea, alături de noi ești asigurat și în improbabila situaţie în care vor apărea neplăceri. Astfel, în cazul unei defecţiuni, vom înlocui autocarul în cel mai scurt interval cu putinţă cu un alt exemplar din flota proprie sau cu un autocar al unuia dintre numeroșii noștri parteneri din întreaga Europă. Echipaje de profesioniști Pe lângă abilităţile de comunicare și decenţă 2 criterii pe care trebuie să le îndeplinească în mod obligatoriu șoferii noștri trebuie să știe turism. După mai multe sute de mii de kilometri parcurși pe autostrăzile bătrânului continent, putem spune că membrii echipajelor noastre nu mai sunt niște novici. Preţuim confortul Succesul nostru se datorează în primul rând faptului că punem turistul pe primul loc, indiferent de obiectivul spre care ne concentrăm atenţia. Această filosofie am aplicat-o și în momentul în care ne-am construit flota. Drept urmare, fiecare dintre autocarele și microbuzele noastre au toate acele dotări care garantează o excursie plăcută. Mașinile noastre nu sunt doar acele obiecte care transportă turișii până la destinaţia lor de vacanţă, ci sunt vehiculele în care pasagerii vor beneficia de confort pe toată durata excursiei. MAN Lion s Top Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, 2 lcd-uri, dvd și radio cd. Setra 417 HDH Top Class Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, lcd, dvd și radio cd. Setra 417 HDH Top Class Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile, lcd, dvd și radio cd. Setra 416 HDH Top Class Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, lcd, dvd și radio cd. Setra 415 HDH Top Class Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, scaune rabatabile de piele, lcd, dvd și radio cd. Mercedes Sprinter Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent, lcd, dvd și radio cd. Mercedes Sprinter Număr de locuri: ; Dotări: climatronic, sistem de încălzire independent și radio cd. *Acestea sunt doar câteva dintre cele peste 20 de autovehicule din flota companiei de transport, parte a grupului Christian Tour. 29

16 Sistemul de rezervări online b2b.christiantour.ro La adresa b2b.christiantour.ro vei avea acces instantaneu la sistemul nostru de rezervări online. Rezervarea îţi va fi făcută cu maximum de eficienţă și rapiditate, iar tu nu vei mai cheltui timp și bani pe telefoane. Sistemul nostru de rezervări online este în așa fel gândit încât să fie ușor de accesat și să te asiste în mod substanţial la operaţiunile de ofertare și la realizarea rezervărilor. Anul acesta, prin el, vei avea acces la următoarele categorii de servicii: pachete turistice, circuite, cazări individuale și bilete de avion. Pentru a-ţi oferi din ce în ce mai multe avantaje, continuăm să dezvoltăm atât interfaţa cât și serviciile oferite de către sistem. În curând vor fi disponibile și secţiunile: Avion + Hotel, Transfer / Atracţii și Intern. Pachete În această secţiune vei găsi pachetele care includ cazare, transfer și transport cu avionul sau cu autocarul pentru destinaţiile operate de noi: Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Spania, Italia și Portugalia. Tot aici vor fi disponibile și pachetele pentru sejururile exotice. Circuite În mod evident, în această zonă a sistemului vei putea verifica disponibilitatea și vei putea face rezervări atât pentru circuitele pe care le facem în Europa, cât și pentru cele pe care le operăm în locuri mai îndepărtate. Hoteluri Aici vei găsi și tarife și informaţii legate de disponibilitate și vei putea face rezervări la peste de hoteluri din întreaga lume. Sistemul înglobează cele mai importante motoare de căutare din lume pentru hoteluri care îţi vor oferi cel mai bun tarif de pe piaţă. Avion Pe lângă posibilitatea de a afla toate detaliile în legătură cu zborurile de care este interesat, aici utilizatorul poate să își facă rezervările de care are nevoie. Astfel, el poate verifica disponibilităţi, rute, escale și tarife și, în doar câteva click-uri, poate să rezerve biletele dorite. Avantajele sistemului de rezervări online Confirmare imediată; Posibilitatea de a monitoriza statusul rezervării; Actualizarea ofertei în timp real; Verificarea disponibilităţii în timp real pentru transport și cazare; Posibilitatea de a descărca documentele de călătorie. 31

17 În spatele succesului nostru se află o echipă Ne mândrim cu calitatea şi profesionalismul personalului Christian Tour. Satisfacţia personală, perfecţionarea continuă şi perspectivele de viitor ale angajaţilor sunt condiţii esenţiale pentru dezvoltarea companiei. Pentru că nu trebuie uitat că mulţumirea şi entuziasmul oamenilor noştri sunt cheia către clienţi satisfăcuţi. O echipă de peste 50 specialişti în turism, atent selecţionati şi pregătiţi acoperă toate segmentele turismului organizat. Am crescut într-una dintre cele mai mari agenţii touroperatoare deoarece personalul calificat a reprezentat întotdeauna o prioritate. Echipa noastră este capabilă să ofere consultanţă, sfaturi şi recomandări din experienţa personală, precum şi să creeze şi să planifice vacanţe inedite, conform nevoilor şi dorinţelor fiecărui client. Deoarece considerăm, creşterea performanţelor profesionale şi dezvoltarea abilităţilor angajaţilor, factori de succes esenţiali, investim în fiecare an în cursuri de perfecţionare, programe de training şi infotrip-uri în ţară şi în străinătate. Pentru a cunoaşte cât mai bine destinaţiile şi serviciile pe care le oferim şi pentru a oferi informaţii competente, echipa Christian Tour vizitează şi verifică în mod regulat locaţiile, unităţile de cazare şi companiile aeriene pe care le propunem turiştilor. Ambiţia companiei nostre de a face oamenii fericiţi se aplică personalului în aceeaşi măsură ca şi clienţior. Mediul în care lucrăm este la fel de atractiv şi stimulant ca şi destinaţiile de vacanţă pe care le promovăm. Ne distrăm, ne bine dispunem clienţii şi ne facem treaba în acelaşi timp. Christian Tour este membru IATA (International Air Transport Association) din 2008 si membru ANAT (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism). 33

18 Grijă pentru planeta noastră Ne străduim să fim un tour operator responsabil şi să respectăm natura şi mediul în care lucrăm. Turismul este un element cheie în economia globală, dar care presupune şi numeroase implicaţii negative. Acţiunile de protejare a mediului nu sunt ceva nou pentru compania noastră, care militează în acest sens din 2001, când am organizat primul proiect de ecologizare în Munţii Bucegi, prin Fundaţia Christian Adventure. De atunci am întreprins activităţi regulate de colectare a deşeurilor de pe diverse trasee montane, foarte afectate de intensa circulaţie turistică. Operăm propria şcoală de ghizi montani şi ghizi turism, Christian Adventure, prin intermediul căreia organizăm cursuri de educaţie ecologică şi atragem voluntari care să participe la proiecte în domeniul protecţiei mediului. În plus, în interiorul companiei, încercăm să conştientizăm personalul de necesitatea respectării mediului înconjurător şi încurajăm activităţile de reducere a cantităţilor de hârtie, mase plastice şi energie electrică utilizate în activităţile de birou, de reutilizare şi reciclare a acestora. 35

19 Head Office Christian Tour Food&Travel Concept Store Strada Smardan, nr 7, sector 3, Bucuresti. tel.: ; fax: ; Corporate Departament ; fax: ; Branch Office - Kogălniceanu Bd. Mihail Kogălniceanu 23, Sector 5, Bucureşti; tel./fax: (+4) ; kogalniceanu1@christiantour.ro Branch Office Magheru Bd. Nicolae Balcescu, nr. 30, Sector 1, Bucuresti tel.: (+4) ; (+4) ; mobil: (+4) magheru@christiantour.ro Branch Office Moşilor Calea Moşilor 199, bl. 3, Sector 2, Bucureşti, tel.: (+4) ; fax: (+4) ; mosilor@christiantour.ro Branch Office City Mall City Mall, parter, Şoseaua Olteniţei nr. 2, Sector 4, Bucureşti; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; citymall@christiantour.ro Branch Office Liberty Center Liberty Center, parter, Calea Progresului nr , Sector 5, Bucureşti; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; libertycenter@christiantour.ro Branch Office Mihai Bravu Şos. Mihai Bravu 39, bl. P15, Sector 2, Bucureşti; tel: (+4) ; fax: (+4) ; mihaibravu@christiantour.ro Branch Office Ștefan cel Mare Bd. Ștefan cel Mare nr. 5, Sectorul 2, Bucureşti; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; stefancelmare@christiantour.ro Branch Office Timişoara Str. Lucian Blaga 14, Timişoara; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; timisoara1@christiantour.ro Branch Office Banat Bld. 16 Decembrie , Timişoara; tel./fax: (+4) , fax: (+4) ; banat@christiantour.ro Branch Office Cluj-Napoca Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 10, Cluj-Napoca; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; cluj@christiantour.ro Branch Office Bacău Str. Mihai Viteazu 1, Bacău; tel.: (+4) ; fax: (+4) ; bacau@christiantour.ro Branch Office Iaşi Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1C, Iaşi tel.: (+4) ; fax: (+4) ; iasi@christiantour.ro Branch Office Constanța Bd. Tomis nr. 60, Constanţa, România tel: (+4) ; (+4) ; fax: (+4) constanta@christiantour.ro Branch Office Galați Str. Brailei, nr. 4, Galati Tel: (+4) ; (+4) ; (+4) galati@christiantour.ro Branch Office Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian, nr.145, bl. D4, parter Tel: (+4) ; Fax: (+4) ; rmvalcea@christiantour.ro Pegas Holidays Calea Dorobanti nr.54, Sector 1, București tel./fax: (+4) ; (+4) office@pegasholidays.ro;

CURSOS A MEDIDA PARA EMPRESAS Y PARTICULARES CURSURI INDIVIDUALIZATE PENTRU PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE

CURSOS A MEDIDA PARA EMPRESAS Y PARTICULARES CURSURI INDIVIDUALIZATE PENTRU PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE CURSOS A MEDIDA PARA EMPRESAS Y PARTICULARES CURSURI INDIVIDUALIZATE PENTRU PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE Estudiar español en el Instituto Cervantes Bucarest es garantía de calidad. Desde 1995 el Instituto

Más detalles

Câteva tipui de energii regenerabile

Câteva tipui de energii regenerabile Câteva tipui de energii regenerabile Cele mai utilizate forme de energie regenerabilă sunt prezentate în continuare: Energia solară Energia geotermală Energia apei Energia vântului Energia biomasei 2 Câteva

Más detalles

Cuprins. Îţi mulţumim că ai avut încredere în noi. Christian Tour în cifre la finele lui 2011

Cuprins. Îţi mulţumim că ai avut încredere în noi. Christian Tour în cifre la finele lui 2011 Anul 2012 marchează un moment important pentru compania noastră. Odată cu împlinirea vârstei de 15 ani pe piaţă, suntem hotărâţi să rămânem în continuare partenerul tău preferat. Inspiră-te din catalogul

Más detalles

Academia de TVA TVA de la A la Z MARIANA VIZOLI

Academia de TVA TVA de la A la Z MARIANA VIZOLI Academia de TVA TVA de la A la Z MARIANA VIZOLI Descrierea cursului Pentru prima data in Romania, World Trade Institute Bucharest (WTIB) in colaborare cu Dna Mariana VIZOLI organizeaza o Academie de TVA.

Más detalles

DIS INTERPLAST. Productie de umerase si accesorii

DIS INTERPLAST. Productie de umerase si accesorii DIS INTERPLAST Productie de umerase si accesorii Prezentare Pag. 3 Umerase Sacou / Costume 4 Umerase Tricou 8 Umerase Fuste 11 Umerase Pantaloni 16 Umerase Bluze / Camasi 17 Umerase Lenjerie 20 Umerase

Más detalles

bab.la Frases: Personal Buenos deseos Rumano-Español

bab.la Frases: Personal Buenos deseos Rumano-Español Buenos deseos : Matrimonio Casă de piatră şi felicitări! Vă urez amândurora toată fericirea din lume! Felicitaciones. Les deseamos a ambos toda la felicidad del mundo. Se usa al felicitar a una pareja

Más detalles

TOUR OPERATOR & TRAVEL AGENCY BULGARIA 2017 A L B E N A Paradise Blue 5* HB

TOUR OPERATOR & TRAVEL AGENCY BULGARIA 2017 A L B E N A Paradise Blue 5* HB PASSION TOUR OPERATOR & TRAVEL AGENCY LICENSE Cat. A No.9 Member of N.A.T.A. ; I.A.T.A. Piata Victoriei No.3 Bl. Unirea est Ploiesti ROMANIA Tel/Fax: +40244 515118; 518783; 510751 Tel: +40244 514507; 518766;

Más detalles

METODE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR DE ARITMETICA

METODE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR DE ARITMETICA METODE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR DE ARITMETICA METODA MERSULUI INVERS Sunt probleme care se rezolva cu ajutorul unui exercitiu format din datele problemei. Exercitiile de tipul celor degajate din enuntul

Más detalles

TITLE: Consumul de energie electrica in Statia de Epurare Constanta Sud si acoperirea necesarului din surse regenerabile de energie

TITLE: Consumul de energie electrica in Statia de Epurare Constanta Sud si acoperirea necesarului din surse regenerabile de energie S c i e n t i f i c a n d T e c h n i c a l C o n f e r e n c e W A T E R S E R V I C E S A N D T H E N E W E N E R G Y C H A L L E N G E S TITLE: Consumul de energie electrica in Statia de Epurare Constanta

Más detalles

Plafonul valabil incepand cu 01.12.2012 pentru diurna si cazare

Plafonul valabil incepand cu 01.12.2012 pentru diurna si cazare Plafonul valabil incepand cu 01.12.2012 pentru diurna si cazare Diurna maxima legala si deductibila fiscal de la 01.12.2012, in cazul deplasarilor externe Conform prevederilor OUG 19 din 16 mai 2012 care

Más detalles

Barometrul de Opinie privind colaborarea dintre ONG-urile furnizoare de servicii de îngrijire la domiciliu și autoritățile publice - sinteză -

Barometrul de Opinie privind colaborarea dintre ONG-urile furnizoare de servicii de îngrijire la domiciliu și autoritățile publice - sinteză - Barometrul de Opinie privind colaborarea dintre ONG-urile furnizoare de servicii de îngrijire la domiciliu și autoritățile publice - sinteză - Perioada: 1 Octombrie 31 Noiembrie 2013 Distribuția chestionarelor

Más detalles

CAMPANIA MSC CRUISES WINTER WAVE VALABILA PANA IN 10 IULIE 2017

CAMPANIA MSC CRUISES WINTER WAVE VALABILA PANA IN 10 IULIE 2017 CAMPANIA MSC CRUISES WINTER WAVE VALABILA PANA IN 10 IULIE 2017 MSC Divina Portul MIAMI Date de imbarcare: 04, 18 noiembrie; 02 decembrie 2017 14 nopti 3 Ocho Rios, Jamaica 10:30 17:00 4 George Town, Ins.

Más detalles

Perspective ale creditarii in valuta. Ionut Dumitru ASE Bucuresti, Economist-Sef Raiffeisen Bank

Perspective ale creditarii in valuta. Ionut Dumitru ASE Bucuresti, Economist-Sef Raiffeisen Bank Perspective ale creditarii in valuta Ionut Dumitru ASE Bucuresti, Economist-Sef Raiffeisen Bank 1 / 05.07.2010 CE: Pondere ridicata a creditului in valuta Creditul in valuta in unele tari ECE (2009) Tarile

Más detalles

ING Online specificaţii fişier import Formatul MT103 versiunea 1.0

ING Online specificaţii fişier import Formatul MT103 versiunea 1.0 ING Online specificaţii fişier import Formatul MT103 versiunea 1.0 MT103 este formatul standard acceptat de ING Online pentru fişierele de import care conţin ordine de plată domestice normale şi bugetare

Más detalles

TENERIFE VARA Plecare din Bucuresti (Marti) - Pachete charter TAROM 7 nopti

TENERIFE VARA Plecare din Bucuresti (Marti) - Pachete charter TAROM 7 nopti TENERIFE VARA 2012 - Plecare din Bucuresti (Marti) - Pachete charter TAROM 7 nopti Cuprins - OFERTA GENERALA - Pachete 7 si 14 nopti Tarife cu toate taxele incluse! Bonus Asigurare Medicala si Storno indiferent

Más detalles

Hotelul este consturit in stil colonial si este amplasat intr-o zona incantatoare din Lloret de Mar, la 200 m de plaja si zona de promenada.

Hotelul este consturit in stil colonial si este amplasat intr-o zona incantatoare din Lloret de Mar, la 200 m de plaja si zona de promenada. Guitart Rosa - Avion Costa Brava ( Cluj) 2016 Hotelul este consturit in stil colonial si este amplasat intr-o zona incantatoare din Lloret de Mar, la 200 m de plaja si zona de promenada. Oaspetii acestui

Más detalles

Hotărârea Consiliului de Administrație al UVT nr. 5 / , cu privire la avizarea Programului

Hotărârea Consiliului de Administrație al UVT nr. 5 / , cu privire la avizarea Programului CANCELARIA RECTORULUI. Nr. înregistrare17138 /30.07.2014 In atenția, Senatului Universității de Vest din Timișoara Facultăților din cadrul Universității de Vest din Timișoara Consiliului de Administrație

Más detalles

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 1 Denominarea în contextul macrostabilizării Denominarea trebuie programată atunci când: procesul de dezinflaţie este consolidat se manifestă şi alte rezultate pozitive care atestă succesul programelor

Más detalles

Ghid pentru incarcarea in Internet Banking a platilor din fisier

Ghid pentru incarcarea in Internet Banking a platilor din fisier Ghid pentru incarcarea in Internet Banking a platilor din fisier (plati multiple in lei si valuta, inclusiv plati de salarii) 1. Acceseaza meniul Operatiuni/ sub-meniul Plati din fisier si autorizare tranzactii,

Más detalles

INDEX ABONAMENTE RETRASE. 1. Abonamente Vodafone Office Complet (valabile până la 15 iunie 2015) p. 2

INDEX ABONAMENTE RETRASE. 1. Abonamente Vodafone Office Complet (valabile până la 15 iunie 2015) p. 2 INDEX ABONAMENTE RETRASE 1. Abonamente Vodafone (valabile până la 15 iunie 2015) p. 2 1 BASIC STANDARD INTENSIV PROFESIONAL Preț pentru serviciile 3G/HSDPA 25 29 39 59 Preț pentru serviciile 4G 45 49 59

Más detalles

ABONAMENTE PENTRU ACASA

ABONAMENTE PENTRU ACASA ABONAMENTE PENTRU ACASA ABONAMENTELE LUNARE LA ENERGIE *(INTRE 100 SI 500 KWH) Abonamente pentru Acasa valabile incepand cu 08.12.2015 Abonament Lunar 100 150 200 250 300 350 400 450 500 kwh inclusi 100

Más detalles

M AT E R I A L E E L E C T R I C E

M AT E R I A L E E L E C T R I C E 20 ani M AT E R I A L E E L E C T R I C E Detector de gaz MV-GB2008 Destinat detectării gazului natural și a gazului propan-butan Sesizor cu două leduri În caz de pericol emite un sunet puternic Tensiune

Más detalles

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DCI: OLMESARTANUM+AMLODIPINUM INDICAȚIA: HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ Data de depunere dosar 11.08.2014 Numar dosar 3030 PUNCTAJ: 70 1. DATE GENERALE 1.1. DCI: COMBINAȚII

Más detalles

INDEX CITY BREAK CITY BREAK MADRID CITY BREAK SPANIA PARTY & TAPAS CITY BREAK LISABONA. Costa Verde Costa de Cantabria. Costa Norte de Galicia

INDEX CITY BREAK CITY BREAK MADRID CITY BREAK SPANIA PARTY & TAPAS CITY BREAK LISABONA. Costa Verde Costa de Cantabria. Costa Norte de Galicia CATALOG SPANIA 2017 Costa Norte de Galicia Costa Verde Costa de Cantabria Costa Brava Costa Maresme Costa Dorada Costa Azahar Costa Valencia Costa Blanca Costa Calida Costa de la Luz Costa Tropical Costa

Más detalles

GRID Concepte de baza. Anca Hangan Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

GRID Concepte de baza. Anca Hangan Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca GRID Concepte de baza Anca Hangan Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca Cuprins Introducere Definitie Concepte de baza Arhitectura Grid Middleware pentru Grid GRID Regional Training, Cluj-Napoca 2 Introducere

Más detalles

MUNICIPIUL BISTRITA Tip CONFORT- I- Numar camere 1 Camera 2 Camere 3 Camere 4 Camere

MUNICIPIUL BISTRITA Tip CONFORT- I- Numar camere 1 Camera 2 Camere 3 Camere 4 Camere Anexa 1 4.5349 VALORI DE PIATA ESTIMATE LA APARTAMENTE IN BLOCURI Lei / Apartament MUNICIPIUL BISTRITA CONFORT- I- 1 Camera 2 Camere 3 Camere 4 Camere Suprafata utila 30 mp 50 mp 65 mp 80 mp Zona I 70,968

Más detalles

Diurna maxima legala si deductibila fiscal de la 01.06.2012, in cazul deplasarilor externe

Diurna maxima legala si deductibila fiscal de la 01.06.2012, in cazul deplasarilor externe Diurna maxima legala si deductibila fiscal de la 01.06.2012, in cazul deplasarilor externe Conform prevederilor OUG 19 din 16 mai 2012 care modifica prevederile Legii 118 din 30 iunie 2010 care la randul

Más detalles

STUDIU DE CAZ INCALZIRE CU RADIATOARE CU ROCA VULCANICA AMSconvect Germania

STUDIU DE CAZ INCALZIRE CU RADIATOARE CU ROCA VULCANICA AMSconvect Germania STUDIU DE CAZ INCALZIRE CU RADIATOARE CU ROCA VULCANICA AMSconvect Germania Studiu de caz inregistrat la ORDA proprietate AMASS STUDIU DE CAZ : INCALZIRE CU RADIATOARE CU ROCA VULCANICA Proprietar: Pantu

Más detalles

INFORMEAZĂ-TE ŞI ÎMPĂRTĂŞEŞTE CEEA CE ŞTII DESPRE HIV

INFORMEAZĂ-TE ŞI ÎMPĂRTĂŞEŞTE CEEA CE ŞTII DESPRE HIV A OPRI HIV ESTE RESPONSABILITATEA TUTUROR INFORMEAZĂ-TE ŞI ÎMPĂRTĂŞEŞTE CEEA CE ŞTII DESPRE HIV www.cruzroja.es 900 111 000 CUNOAŞTE-I ISTORIA PRIN ACEASTĂ BANDĂ DESENATĂ www.mspsi.es SERVUS, MĂ NUMESC

Más detalles

Oferta Comerciala Produse si Servicii oferite de Telekom Romania Mobile Romania

Oferta Comerciala Produse si Servicii oferite de Telekom Romania Mobile Romania Oferta Comerciala Produse si Servicii oferite de Telekom Romania Mobile Romania I. DATE DE IDENTIFICARE COMPANIE Telekom Romania Mobile Communications S.A. Sediul social: Splaiul Independentei, nr. 319G,

Más detalles

RETAILUL MODERN VS. INFLATIE

RETAILUL MODERN VS. INFLATIE MGV Distri-Hiper SA RETAILUL MODERN VS. INFLATIE Trade Round Table 30 octombrie 2008 Marile retele de magazine (hipermarketuri) au un rol de ponderare a tendintelor inflationiste angajamentul fata de consumatori

Más detalles

Viajar Viajar y pasear

Viajar Viajar y pasear - Ubicación Estoy perdido. No saber en dónde estás Me puede mostrar su ubicación en el mapa? Para preguntar por la ubicación en el mapa M-am rătăcit. Îmi puteți arăta unde este pe hartă? En dónde puedo

Más detalles

Sfera. generatoare de valuri. LudX

Sfera. generatoare de valuri. LudX wave.wowcompany.com Sfera generatoare de valuri LudX Desde 1991 LudX Un element fantastic de atractie pentru piscine! De la valuri mici pana la cele mai puternice, Sfera Generatoare de Valuri (Wave Ball)

Más detalles

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM. Data de depunere dosar Numar dosar 3046

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM. Data de depunere dosar Numar dosar 3046 RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM INDICAȚIA: prevenţia accidentelor vasculare cerebrale şi a emboliei sistemice la pacienţii adulţi cu fibrilaţie atrială nonvalvulară

Más detalles

Lista oferte hoteluri pachet charter Zona Costa Blanca

Lista oferte hoteluri pachet charter Zona Costa Blanca Lista oferte hoteluri pachet charter Zona Costa Blanca Andalucia Hotel, 2 stele - Benidorm Standard Room () Mic dejun 15.08.18-7 nopti 1191 EUR Standard Room () Pensiune completa 15.08.18-7 nopti 1421

Más detalles

PERDEA DE PROTECȚIE CU INFRAROȘII

PERDEA DE PROTECȚIE CU INFRAROȘII EPSICOM Ready Prototyping Coleccț ția Home Automation EP 0078... Cuprins Prezentare Proiect Fișa de Asamblare 1. Funcționare 2 2. Schema 2-3 3. PCB 4 4. Lista de componente 3-5 PERDEA DE PROTECȚIE CU INFRAROȘII

Más detalles

JAZ MIRABEL BEACH RESORT

JAZ MIRABEL BEACH RESORT Plecare: Bucuresti Transport: Avion Destinatie: Sharm El Sheikh Data:07-04-2018 Nr. nopti:7 Camera 1 2 adulti si 2 copii (3 ani, 5 ani) Oferta generata de dana.n - 08/02/2018 ora 15:17 JAZ MIRABEL BEACH

Más detalles

Orange si CNP pentru membri si familii Optional, extra facilitati pentru pachet complet mobil + fix

Orange si CNP pentru membri si familii Optional, extra facilitati pentru pachet complet mobil + fix Orange si CNP pentru membri si familii Optional, extra facilitati pentru pachet complet mobil fix Iulie 2018 Liviu Ciobanu manager dezvoltare Orange Romania Email: liviu.ciobanu@orange.com Oferta de abonamente

Más detalles

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DCI: OLMESARTANUM+AMLODIPINUM INDICAȚIA: HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ Data de depunere dosar 11.08.2014 Numar dosar 3029 PUNCTAJ: 85 1. DATE GENERALE 1.1. DCI: COMBINAȚII

Más detalles

LITORAL ROMANESC 2013

LITORAL ROMANESC 2013 LITORAL ROMANESC 2013 VEGA 5* - MAMAIA http://www.hotelvega.ro/ CAZARE CU MD In DBL STANDARD In DBL SUPERIOARA 01.05 13.06.2013 L-D 325 400 01.09-30.09.2012 14.06 04.07.2012 L-D 475 550 05.07 31.08.2012

Más detalles

V.1. Date generale furnizori, abonaţi, rate de penetrare 87 V.2. Servicii de retransmisie TV furnizate prin reţele de cablu 93

V.1. Date generale furnizori, abonaţi, rate de penetrare 87 V.2. Servicii de retransmisie TV furnizate prin reţele de cablu 93 ă V.1. Date generale furnizori, abonaţi, rate de penetrare 87 V.2. Servicii de retransmisie TV furnizate prin reţele de cablu 93 2 Introducere şi metodologie ANCOM publică periodic (semestrial), pe pagina

Más detalles

O discutie publica privind domeniile.ro

O discutie publica privind domeniile.ro Asociaţia Pentru Tehnologie şi Internet B-dul. I.C. Brătianu, nr. 44, sc. A, et. 5, ap. 46, sector 3 Bucureşti Tel/Fax : 021 311 41 53 info@apti.ro, www.apti.ro O discutie publica privind domeniile.ro

Más detalles

SPANIA DE NORD. Plecari: 02.05, 24.05, (10 zile / 9 nopti)

SPANIA DE NORD. Plecari: 02.05, 24.05, (10 zile / 9 nopti) SPANIA DE NORD Tara Bascilor, Cantabria, Asturias, Galicia, Castilla-Leon Madrid Burgos La Rioja Bilbao San Sebastian Santander Santillana del Mar Oviedo La Coruna Lugo Salamanca Plecari: 02.05, 24.05,

Más detalles

Pentru a pleca cu o bursa Erasmsus, este necesara completarea urmatoarelor acte:

Pentru a pleca cu o bursa Erasmsus, este necesara completarea urmatoarelor acte: Salut, Sunt Mihai Adrian Stefan, student la Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica din Craiova, sectia Calculatoare Engleza, si am fost plecat cu bursa Eramsus la Universitatea Politehnica

Más detalles

CADRU STRATEGIC PENTRU UN TURISM DURABIL IN JUDETUL BRASOV SI PLAN DE IMPLEMENTARE

CADRU STRATEGIC PENTRU UN TURISM DURABIL IN JUDETUL BRASOV SI PLAN DE IMPLEMENTARE DOCUMENT DE LUCRU CADRU STRATEGIC PENTRU UN TURISM DURABIL IN JUDETUL BRASOV SI PLAN DE IMPLEMENTARE ELABORAT DE James MacGregor Specialist Turism Durabil Septembrie 2005 Prefata Acest document contine

Más detalles

Voce mobila si Internet pe mobil. Noile abonamente cu volum urias de Internet inclus si oferta promo - telefoane si accesorii 4 Iunie 2015

Voce mobila si Internet pe mobil. Noile abonamente cu volum urias de Internet inclus si oferta promo - telefoane si accesorii 4 Iunie 2015 Voce mobila si Internet pe mobil Noile abonamente cu volum urias de Internet inclus si oferta promo - telefoane si accesorii 4 Iunie 2015 Noile abonamente de Voce mobila si Internet pe mobil, oferta promotionala

Más detalles

12 luni inainte de nunta

12 luni inainte de nunta 12 luni inainte de nunta Se alege data nuntii. Se schiteaza lista invitatilor si se hotaraste numarul acestora. Se stabileste bugetul nuntii si se verifica daca cineva din familie contribuie. Se distribuie

Más detalles

SN NUCLEARELECTRICA SA CNE Cernavoda Producere energie electrica

SN NUCLEARELECTRICA SA CNE Cernavoda Producere energie electrica EUROPEAN CURRICULUM VITAE INFORMATII PERSONALE Nume: Adresă: Serban Nicusor Marian Telefon: 0241 237590 Fax: 0241 239929 E-mail: Strada Energiei nr.28, bloc S1, apartament 6, 905200, Cernavoda Romania

Más detalles

Raportul Consiliului de Administratie al. BRD Groupe Société Générale. asupra situatiilor financiare consolidate

Raportul Consiliului de Administratie al. BRD Groupe Société Générale. asupra situatiilor financiare consolidate Raportul Consiliului de Administratie al BRD Groupe Société Générale asupra situatiilor financiare consolidate 2008 SUMAR 1. Repere marcante 1999 2009. 2. Profilul BRD si al Societe Generale. Strategie

Más detalles

RAPORT PRIVIND PRELUCRAREA CHESTIONARELOR DE SATISFACTIE UTILIZATE IN SPITALUL ORASENESC ALESD. Perioada evaluata:

RAPORT PRIVIND PRELUCRAREA CHESTIONARELOR DE SATISFACTIE UTILIZATE IN SPITALUL ORASENESC ALESD. Perioada evaluata: RAPORT PRIVIND PRELUCRAREA CHESTIONARELOR DE SATISFACTIE UTILIZATE IN SPITALUL ORASENESC ALESD Perioada evaluata:..25-3.3.26 Vizat Manager Ing. Todoca Ioan Prezentul raport cuprinde prelucrarea chestionarelor

Más detalles

Timbrul de mediu. Ghid de informatii utile Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice

Timbrul de mediu. Ghid de informatii utile Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice Timbrul de mediu Ghid de informatii utile Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice DE CE TREBUIA SCHIMBATA TAXA AFLATA IN VIGOARE? Pana in prezent, taxa de mediu avea trei mari probleme: - Avea valori

Más detalles

Vacanţe în străinătate Europa - Africa - Orientul Apropiat Oceanul Indian - Asia - America

Vacanţe în străinătate Europa - Africa - Orientul Apropiat Oceanul Indian - Asia - America Primăvara - Vara 200 Vacanţe în străinătate Europa - Africa - Orientul Apropiat Oceanul Indian - Asia - America Plata în 0 rate fără dobândă Pachete cu zbor charter sau vacanţe fără zbor inclus Mare, munte,

Más detalles

Anunt de participare

Anunt de participare SECTIUNEA I: AUTORITATEA CONTRACTANTA I.1) DENUMIRE ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT R.N.P. ROMSILVA - ADMINISTRATIA PARCULUI NATURAL MUNTII MARAMURESULUI Adresa postala: Str. 22 Decembrie, nr. 20, jud. Maramures,

Más detalles

Suntem în secolul XXI și un nou mod de gândire trebuie să existe și la noi și să fim conștienți că problemele complexe au adesea soluții multiple.

Suntem în secolul XXI și un nou mod de gândire trebuie să existe și la noi și să fim conștienți că problemele complexe au adesea soluții multiple. Suntem în secolul XXI și un nou mod de gândire trebuie să existe și la noi și să fim conștienți că problemele complexe au adesea soluții multiple. Orice soluție are adesea soluții proaste, dar și o mulțime

Más detalles

Aplicația Scrisoarea de recomandare

Aplicația Scrisoarea de recomandare - Introducere Distinguido Señor: Distinguido Señor: Formal, destinatar de sex masculin cu nume necunoscut Distinguida Señora: Distinguida Señora: Formal, destinatar de sex feminin cu nume necunoscut Distinguidos

Más detalles

EVOLUŢIA FONDURILOR DE PENSII PRIVATE ÎN PERIOADA IANUARIE SEPTEMBRIE 2014

EVOLUŢIA FONDURILOR DE PENSII PRIVATE ÎN PERIOADA IANUARIE SEPTEMBRIE 2014 13,5 14,0 14,4 14,8 15,0 15,4 15,7 16,2 16,8 17,5 17,8 18,3 18,8 Miliarde lei EVOLUŢIA FONDURILOR DE PENSII PRIVATE ÎN PERIOADA IANUARIE SEPTEMBRIE 2014 1.1. Pensiile private din România la 30 septembrie

Más detalles

Manualul utilizatorului

Manualul utilizatorului CEC Bank Mobile Banking Manualul utilizatorului Versiunea 2.0 15.02.2016 Cuprins PRELOGIN... 1 1. Ecranul de Login... 1 2. Meniul Prelogin... 2 3. Calculator rate... 3 4. Rata de schimb... 4 5. Indici

Más detalles

Nivelul Timbrului de mediu in funcție de emisia de dioxid de carbon

Nivelul Timbrului de mediu in funcție de emisia de dioxid de carbon Anexa nr 1. (Anexa nr 1 la lege) Nivelul Timbrului de mediu in funcție de emisia de dioxid de carbon NORMA DE POLUARE EURO 5 Emisia de dioxid de carbon euro/1 gram CO2/km Capacitatea cilindrica

Más detalles

Regulamentul Clubului NOVA Avon Cosmetics Romania

Regulamentul Clubului NOVA Avon Cosmetics Romania Regulamentul Clubului NOVA Avon Cosmetics Romania 2015-2016 Art. 1. Organizator Organizatorul Clubului Nova este S.C. AVON COSMETICS (ROMANIA) S.R.L. cu sediul in str. Dinu Vintila, nr 11, etaj 12-13,

Más detalles

ANEXA 1*) (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3769/2015

ANEXA 1*) (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3769/2015 ANEXA 1*) (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3769/2015 *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. Agenţia Naţională de DECLARAŢIE INFORMATIVĂ PRIVIND LIVRĂRILE/ Administrare Fiscală PRESTĂRILE ŞI ACHIZIŢIILE

Más detalles

info Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la sfârșitul anului 2015 VI(40) nr. 1/2016

info Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la sfârșitul anului 2015 VI(40) nr. 1/2016 FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE BANK DEPOSIT GUARANTEE FUND info VI(4) nr. 1/216 Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la sfârșitul anului 215 Depozitele bancare la instituțiile de

Más detalles

POLITICA. Alina Rebeca MUSAT Expert Conformitate. Claudia PETRE Director Conformitate

POLITICA. Alina Rebeca MUSAT Expert Conformitate. Claudia PETRE Director Conformitate POLITICA Titlu: Grup de procese: Responsabil de proces: Data intrarii in vigoare: Sumar: POLITICA PRIVIND EVENIMENTELE MANAGEMENTUL RELATIILOR EXTERNE SI CU PARTILE INTERESATE DEPARTAMENT CONFORMITATE

Más detalles

Beneficii acordate de angajatorii romani comparativ cu practicile din regiune

Beneficii acordate de angajatorii romani comparativ cu practicile din regiune Beneficii acordate de angajatorii romani comparativ cu practicile din regiune Introducere Intr-o piata a muncii tot mai dinamica, in continua schimbare, efortul depus pentru atragerea talentelor, retinerea

Más detalles

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM INDICAȚIA: TROMBOEMBOLIE. Data de depunere dosar

RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM INDICAȚIA: TROMBOEMBOLIE. Data de depunere dosar RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE DABIGATRANUM ETEXILATUM INDICAȚIA: TROMBOEMBOLIE Data de depunere dosar 11.08.2014 Numar dosar 3047 PUNCTAJ: 85/55 1. DATE GENERALE 1.1. DCI: DABIGATRANUM ETEXILATUM

Más detalles

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 242 din 1 aprilie preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 242 din 1 aprilie preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: ORDIN Nr. 1105/2016 din 29 martie 2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate

Más detalles

Controlul FUMATULUI (ANTIFUMAT) in

Controlul FUMATULUI (ANTIFUMAT) in Campania de promovare a sanatatii la locul de munca: Controlul FUMATULUI (ANTIFUMAT) in Sc Hirschmann ROMANIA SRL Chirileu, Nr.1A, MURES (Parcul industrial MURES) Pagina 1 Descriere intreprindere Domeniu

Más detalles

Instrucțiune utilizare MySMIS interfața de front office destinată beneficiarilor Programului Operațional Asistență Tehnică

Instrucțiune utilizare MySMIS interfața de front office destinată beneficiarilor Programului Operațional Asistență Tehnică Instrucțiune utilizare MySMIS interfața de front office destinată beneficiarilor Programului Operațional Asistență Tehnică În vederea familiarizării și utilizării aplicației MySMIS interfața de front office,

Más detalles

AIÎNTREBĂRI? 7ziledin7. Îţistăm ladispoziţie. înintervalul 10:00-22:00. Contactează-nela. Jucaţiresponsabil!

AIÎNTREBĂRI? 7ziledin7. Îţistăm ladispoziţie. înintervalul 10:00-22:00. Contactează-nela. Jucaţiresponsabil! LI VE GHI DDEPARI ERE AIÎNTREBĂRI? Îţistăm ladispoziţie 7ziledin7 înintervalul 10:00-22:00 Contactează-nela 0219653 parior@gobet.ro Jucaţiresponsabil! Licenţăpentruorganizareajocurilordenoroc:RO3231L001339

Más detalles

Pequeñas iniciativas para salvar grandes distancias Encuentro online Adsis Joven Santiago (Chile) y Adsis Tineri (Rumanía)

Pequeñas iniciativas para salvar grandes distancias Encuentro online Adsis Joven Santiago (Chile) y Adsis Tineri (Rumanía) Pequeñas iniciativas para salvar grandes distancias Encuentro online Adsis Joven Santiago (Chile) y Adsis Tineri (Rumanía) Sabemos que el ser humano es un ser de encuentros y que la distancia en kilómetros

Más detalles

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2014 Test 2 Limbă şi comunicare - Limba spaniolă

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2014 Test 2 Limbă şi comunicare - Limba spaniolă CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2014 Test 2 Limbă şi comunicare - Limba spaniolă Judeţul/sectorul... Localitatea... Unitatea de învățământ Numele şi

Más detalles

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2018

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2018 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2018 Test 1 Limbă şi comunicare - Limba spaniolă Judeţul/sectorul... Localitatea... Unitatea de învățământ... Numele şi prenumele elevului/elevei...... Clasa

Más detalles

RAPORT PRIVIND GRADUL DE SATISFACTIE A BENEFICIARILOR PROGRAMELOR SOCRATES ȘI LEONARDO DA VINCI 2007

RAPORT PRIVIND GRADUL DE SATISFACTIE A BENEFICIARILOR PROGRAMELOR SOCRATES ȘI LEONARDO DA VINCI 2007 RAPORT PRIVIND GRADUL DE SATISFACTIE A BENEFICIARILOR PROGRAMELOR SOCRATES ȘI LEONARDO DA VINCI 2007 Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale Calea Şerban

Más detalles

DISTRACTIE PENTRU TOATA FAMILIA COMBINATII SPECTACULOASE

DISTRACTIE PENTRU TOATA FAMILIA COMBINATII SPECTACULOASE SPANIA 2018 3 VARA 2018 SPANIA CUPRINS: De ce Spania?...pag.3 Vacanta in Spania...pag.4 Mallorca...pag.5 Hoteluri Mallorca...pag.6 Tenerife...pag.7 Hoteluri Tenerife...pag.8 Gran Canaria...pag.9 Hoteluri

Más detalles

CHILE: INSULA PASTELUI & DESERTUL ATACAMA & PATAGONIA ARGENTINA: LOS GLACIARES & TARA DE FOC

CHILE: INSULA PASTELUI & DESERTUL ATACAMA & PATAGONIA ARGENTINA: LOS GLACIARES & TARA DE FOC CHILE: INSULA PASTELUI & DESERTUL ATACAMA & PATAGONIA ARGENTINA: LOS GLACIARES & TARA DE FOC Atingeti buricul pamantului, cum este numita Insula Pastelui, care adaposteste una dintre ghicitorile nerezolvate

Más detalles

FIGURILE 1-6 ȘI ANEXELE 1-35 prezentate în articolul Când va putea România să crească veniturile bugetare ca procent din PIB

FIGURILE 1-6 ȘI ANEXELE 1-35 prezentate în articolul Când va putea România să crească veniturile bugetare ca procent din PIB % % FIGURILE 1- ȘI ANEXELE 1-35 prezentate în articolul Când va putea România să crească veniturile bugetare ca procent din PIB 9 7 5 3 2 Fig. 1: 17 de țări grupate după valoarea PIB/capita (US$) în perioada

Más detalles

SPANIA PORTUGALIA Transport Avion TAROM 13 zile de la 799 Euro PROGRAMUL EXCURSIEI

SPANIA PORTUGALIA Transport Avion TAROM 13 zile de la 799 Euro PROGRAMUL EXCURSIEI SPANIA PORTUGALIA Transport Avion TAROM 13 zile de la 799 Euro PROGRAMUL EXCURSIEI Ziua 1 BUCURESTI BARCELONA Intalnire cu insotitorul de grup la ora 06:30 la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) pentru imbarcare

Más detalles

Expofairstand. e-magazin

Expofairstand. e-magazin Expofairstand e - Revista profesioniştilor din domeniul expoziţional Noutăţi & trenduri din domeniul expoziţional Design si Concepte de Marketing Tehnologii, Materiale, Structuri modulare Stand realizat

Más detalles

Servicii de telefonie PrePay

Servicii de telefonie PrePay Servicii de telefonie PrePay Ofertele comerciale referitoare la serviciile de telefonie vor cuprinde: A. Datele de identificare a furnizorului B. Descrierea categoriilor de servicii oferite de Orange C.

Más detalles

Cuvinte cheie: OPORTUNITATI DE AFACERI, SPANIA, BARCELONA, produse cosmetice

Cuvinte cheie: OPORTUNITATI DE AFACERI, SPANIA, BARCELONA, produse cosmetice OPORTUNITATI DE AFACERI Autor: BPCE Barcelona Cuvinte cheie: OPORTUNITATI DE AFACERI, SPANIA, BARCELONA, produse cosmetice Titlu: Propunere de cooperare pentru distributie de produse cosmetice de infrumusetare

Más detalles

Sistem de plintă SL. tehalit.sl Energia distribuită elegant

Sistem de plintă SL. tehalit.sl Energia distribuită elegant Sistem de plintă SL tehalit.sl Energia distribuită elegant Racord electric cu un design deosebit Dotarea sau modernizarea spaţiilor de locuit şi a birourilor cu instalaţii electrice actuale este deseori

Más detalles

CATALANĂ VĂZUTĂ DIN DIN PERSPECTIVA

CATALANĂ VĂZUTĂ DIN DIN PERSPECTIVA LA LLENGUA CATALANA VISTA DES DE LA LLENGUA ROMANESA LIMBA CATALANĂ VĂZUTĂ DIN DIN PERSPECTIVA LIMBII ROMÂNE SUBSTANTIVUL Genul Româna este una dintre puţinele limbi romanice care au trei genuri: masculin,

Más detalles

Oferta Orange pentru membrii IPA Iulie TABLETE -

Oferta Orange pentru membrii IPA Iulie TABLETE - Oferta Orange pentru membrii IPA Iulie 2013 - TABLETE - Cuprins Noua activitate si echipa de suport dedicate membrilor IPA Tablete disponibile in oferta Orange IPA : Serioux - S710TAB VISIONTAB Allview

Más detalles

ASF SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE DIRECȚIA SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL

ASF SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE DIRECȚIA SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL ASF SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE DIRECȚIA SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2018 1 CUPRINS Pagina 1. Participanți la fondurile de pensii private 3 1.1. Participanți

Más detalles

Depunere de companie. Ingineria Sistemelor SEGURA DURAN ASSESSORS S.A. 01/01/2008

Depunere de companie. Ingineria Sistemelor SEGURA DURAN ASSESSORS S.A. 01/01/2008 2008 Depunere de companie SEGURA DURAN ASSESSORS S.A. Ingineria Sistemelor 01/01/2008 Firma SD a fost fundată în anul 2000, are două principii de acţiune: realizarea de angajament către client şi calitatea

Más detalles

Str. Horea Nr. 2, Cluj Napoca, RO Tel: ; Fax: ;

Str. Horea Nr. 2, Cluj Napoca, RO Tel: ; Fax: ; Oferta pentru toate varstele! Zbor WIZZ AIR - 8 Zile 430 + 95 taxe aeroport = / persoana Plecari din Cluj Napoca in 2018: Primavara: 25.05 01.06 Toamna: 14.09 21.09 / 18.09 25.09 / 21.09 28.09 / 25.09

Más detalles

AMERICA CENTRALA PROGRAMUL CIRCUITULUI:

AMERICA CENTRALA PROGRAMUL CIRCUITULUI: AMERICA CENTRALA Panama Nicaragua Costa Rica Panama Managua Leon Granada Parcul Tortuguero Arenal Tamarindo Perioada: 20.03 03.04.2018 (15 zile/13 nopti) Va propunem o calatorie prin cele mai frumoase

Más detalles

pablo serrano carrasco TEMA 9 PREPOSICIONES LIMBA ROMANA

pablo serrano carrasco TEMA 9 PREPOSICIONES LIMBA ROMANA pablo serrano carrasco TEMA 9 PREPOSICIONES LIMBA ROMANA 9.1 PREPOSICIONES pablo serrano carrasco Las preposiciones aparecen antes de los sustantivos, pronombres, sustantivos, verbos y adverbios. Expresan

Más detalles

Oferta nationala RED4ALL

Oferta nationala RED4ALL Comunicat nr. 4 din 01/02/2016 Oferta nationala RED4ALL Tipul Lansarii Tip client Comunicare Self Care Promotie Persoane fizice Persoane juridice Clienti noi Clienti existenti Postpaid Magazine Distribuitori

Más detalles

CITY BREAKS. Nu sunt incluse : taxele de aeroport tansferuri asigurarea medicala taxa de oras (daca este cazul)

CITY BREAKS. Nu sunt incluse : taxele de aeroport tansferuri asigurarea medicala taxa de oras (daca este cazul) OCTAV TOURS Adresa: Str. Soldat Erou Calin Catalin, nr. 3 (langa Aroma), Ploiesti, Prahova Tel/Fax: 0244/556545 / Mobil: 0733 989 598 / 0740 173 579 Email: octav.tours@gmail.com www.octavtours.ro CITY

Más detalles

RAPORT PRIVIND REZULTATELE MONITORIZĂRII PIEŢEI REGLEMENTATE DE ENERGIE ELECTRICĂ ÎN ANUL 2014

RAPORT PRIVIND REZULTATELE MONITORIZĂRII PIEŢEI REGLEMENTATE DE ENERGIE ELECTRICĂ ÎN ANUL 2014 11:23: 02 AUTORITATEA NAŢIONALĂ D E REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI ANRE DIRECŢIA GENERALĂ PIAŢĂ DE ENERGIE ELECTRICĂ RAPORT PRIVIND REZULTATELE MONITORIZĂRII PIEŢEI REGLEMENTATE DE ENERGIE ELECTRICĂ

Más detalles

Sisteme de sustinere a cablurilor

Sisteme de sustinere a cablurilor CUPRINS 1. Specificatii generale................................... 1 2. Certificate conformitate............................... 3 3. Principiu de montaj/avantaje.......................... 5 4. Jgheab

Más detalles

Hotel MERA SKY / MERA BLUE ****

Hotel MERA SKY / MERA BLUE **** Hotel MERA SKY / MERA BLUE **** HOTEL situat in centrul statiunii, la 30 m distanta de plaja, renovat in totalitate in 2015, acces la piscina, loc de joaca pentru copii, restaurant propriu, parcare, plaja

Más detalles

Lista hoteluri recomandate GRECIA - CRETA - CHANIA

Lista hoteluri recomandate GRECIA - CRETA - CHANIA Lista hoteluri recomandate GRECIA - CRETA - CHANIA Bali Talea Beach 3* Hotelul este situat pe plaja cu nisip fin din statiunea Bali, la 40 km de orasul Heraklion si 32 km de orasul Rethymno. Mic si cochet,

Más detalles

DECLARAŢIE INFORMATIVĂ PRIVIND LIVRĂRILE/ PRESTĂRILE ŞI ACHIZIŢIILE EFECTUATE PE TERITORIUL NAŢIONAL DE PERSOANELE ÎNREGISTRATE ÎN SCOPURI DE TVA

DECLARAŢIE INFORMATIVĂ PRIVIND LIVRĂRILE/ PRESTĂRILE ŞI ACHIZIŢIILE EFECTUATE PE TERITORIUL NAŢIONAL DE PERSOANELE ÎNREGISTRATE ÎN SCOPURI DE TVA DECLARAŢIE INFORMATIVĂ PRIVIND LIVRĂRILE/ PRESTĂRILE ŞI ACHIZIŢIILE EFECTUATE PE TERITORIUL NAŢIONAL DE PERSOANELE ÎNREGISTRATE ÎN SCOPURI DE TVA 394 Tip plătitor L lunar T trimestrial S semestrial A -

Más detalles

C U B A lui CHE si a lui FIDEL

C U B A lui CHE si a lui FIDEL Culmile exotismului intr-un minunat cocktail istoric si muzical C U B A lui CHE si a lui FIDEL Havana Pinar del Rio Vinales Santa Clara Cienfuegos Trinidad Toppes de Collantes Camaguey Bayamo Biran El

Más detalles

! Pentru orice intrebare legata de serviciu, va rugam contactati echipa HelpDesk Cash Management:

! Pentru orice intrebare legata de serviciu, va rugam contactati echipa HelpDesk Cash Management: Specificatiile fisierelor de plati si extraselor de cont! Pentru orice intrebare legata de serviciu, va rugam contactati echipa HelpDesk Cash Management: Telefon: Romtelecom: 004 021 601 4545 Vodafone:

Más detalles

ANEXĂ. la propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

ANEXĂ. la propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 14.1.2014 COM(2014) 1 final ANNEX 1 ANEXĂ la propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1236/2005 al Consiliului

Más detalles

"Câştigǎ o mie de bilete spre destinatia ACASA!"

Câştigǎ o mie de bilete spre destinatia ACASA! REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOŢIONALE "Câştigǎ o mie de bilete spre destinatia ACASA!" Perioada campaniei: 15.04.2008 15.10.2008 SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI PROMOTIONALE Campania promoţionalǎ

Más detalles

(Santo Domingo St. Maarten Santa Lucia & Barbados)

(Santo Domingo St. Maarten Santa Lucia & Barbados) Croaziera in Caraibe (Santo Domingo St. Maarten Santa Lucia & Barbados) 7 nopti cu pensiune completa la bordul vasului de croaziera Zenith ; BONUS: asigurare medicala si storno. Durata: 12 zile I Plecari:

Más detalles